Va propunem...

2019 Nr 4

Laudatio

pentru Mihnea Berindei[1]

Mihnea Berindei a fost un autentic om de știință, specializat în osmanistică, pe carea aprofundat-o în mediul universitar francez, co-editor al unor remarcabile colecții dedocumente privind istoria comunismului în România. Acest Laudatio nu se adreseazămeritelor științifice ale lui Mihnea Berindei, le amintim pentru a remarca faptul că tot ceeace a făcut istoricul în viață a reflectat rigoarea omului devotat cunoașterii.[2] Totodată, nu poți explica opera existențială a lui Mihnea – căci în cazul lui, pe aceasta vrem s-o onorăm,„opera existențială” - dacă nu asociezi consistenței gânditorului, rigoarea lui morală.

Când a părăsit țara, student fiind, cu o bursă de studiu la Instanbul, în 1970,, MihneaBerindei fusese deja anchetat de Securitate. Va scăpa de instituția represiunii și de lumeape care aceasta o controla plecând din Turcia spre Franța, și nu spre București. A continuat studiile la Paris, mânat de vocația dintâi, a copilului, adolescentului și tânărului care acrescut într-o familie de istorici și de personalități care au făcut istorie.[3] Ceva esențialpentru viața lui, și pentru a noastră se va întâmpla în anul 1977. Berindei hotărâse fugaîn străinătate în 1968 după ce colegii săi din Grozăveşti care se îndreptaseră în grup sprecentru, de Crăciun, cântând colinde, fuseseră întîmpinaţi de trupele de Securitate. Uniidintre ei au fost exmatriculaţi, câțiva arestaţi. Apariția „Mișcării Goma” îl va reconectala memoria personală, ca și la bogata experiență a familiei privind răul lumii în care nu amai vrut să trăiască. Va participa la constituirea Comitetului pentru Apărarea DrepturilorOmului gândit să-l salveze pe Goma și pe semnatarii scrisorii de adeziune la „Charta‘77”. Va lucra la transformarea Comitetului în Liga pentru Apărarea Drepturilor Omuluiîn România, de la Paris. Va iniția an după an, „Comitete mixte”, va susține conferințe șiproteste, va organiza întâlniri de presă și întruniri cu sindicate, va da și va pregăti interviuri,va edita mesajele unor disidenți și documente ajunse la el, va conecta resurse credibileprivind situația din România, între care cea mai consistentă, postul de radio Europa liberă,într-o rețea redutabilă. Dar toate acestea nu sunt decât cadrul exterior al eforturilor saleindividule, neîntrerupte, de a face ce trebuia făcut săptămână de săptămână, lună de lună,an de an.

Invocarea săptămânilor, lunilor și anilor nu exprimă o bunăvoință retorică. Toți apropiații săi (între care, cei dintâi, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca), ca și faptele luipovestesc despre o frenezie a acțiunii. În cazul lui Mihnea Berindei aceasta excludea, înmod surprinzător, comportamente ori atitudini pripite. Suna repetat la numerele de telefonale opozanților din țară căci afișarea grjei pentru soarta lor îi proteja. Întreținea contactepermanente cu ziariștii francezi și cu agenții de presă internaționale și pentru a-i aducela zi cu situația din România, și pentru a-i avea solidari când trebuiau denunțate situațiilecritice. Este impresionant să afli cât de des Berindei și devotata sa tovarășă de viață,Catherine Berthel, adăposteau în micul lor apartament din Saint Gilles români refugiați laParis. Despre astfel de cazuri vorbesc chiar notele Securității care-și întindeau tentaculelepână la Paris.

Două atitudini disting comportamentul lui Mihnea Berindei de al marii majorități aexilului anticomunist. A avut relaţii strânse cu sindicatele, și dintr-o deschidere naturală, șipercepând importanţa lor politică. Presa sindicală a oferit spaţii generoase grevei din ValeaJiului și SLOMR. La mijlocul anului 1989, mai multe delegaţii ale sindicatelor francezeau depus o plângere privind încălcarea de către România a Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii – o victorie internațională fără precedent împotriva regimului Ceaușescu.

Rară între militanții români este și atenția dată de Berindei relațiilor româno-maghiare.A muncit doi ani, din 1980 până în 1982, pentru a întruni un comitet mixt româno-ungarcapabil să redacteze o declaraţie comună. A implicat Liga română şi Liga maghiară dela Paris în campanii solidare, inclusiv trimiterea la Parlamentul European a unui protestcontra politicii de distrugere a satelor din România. S-a ocupat de rezolvarea problemeirefugiaţilor români din Ungaria. A fost unul dintre semnatarii declaraţiei româno-maghiarede la 16 iunie 1989, de la Budapesta. O declarație istorică privind Transilvania, ca model decomplementaritate și pluralism cultural şi religios, care va atrage amenințările furibundeale Securității.

Din primele zile de după revoluție s-a implicat în vindecarea rănilor comunismului.A venit cu ajutoare umanitare, a obținut asistenţă internațională pentru victimelemineriadelor, a mobilizat finanţatori occidentali pentru organizaţiile dedicate drepturiloromului şi democraţiei, a lansat proiecte de educare a aleşilor locali. A susținut, când a avutun cuvânt de spus, orice acțiune în favoarea aderării României la Uniunea Europeană,oricare i-a fost culoarea politică. A extins asemenea eforturi în Albania și RepublicaMoldova. Este pur și simplu uluitor să enumeri atâtea lucruri făcute de Mihnea Berindeifără să i le fi cerut de nimeni, fără să fi avut un avantaj, fără să fi trădat vreodată, în numelepragmatismului, umanismul pe care le-a slujit întreaga viață.

***

Toate Laudatio care au însoțit premiile NRDO au făcut referire la atributele umaneale laureaților: devoțiunea, consecvența, dăruirea, încrederea în scop și buna gândireprobate de-a lungul unei vieți. Ele erau chemate să explice reușite în afirmarea drepturiloromului imposibile fără unicitatea acestui fond uman. Am amintit deja virtuți ale luiMihnea Berindei, dar nu ne oprim aici. Insistăm în acest Laudatio pe evocarea lui Mihnea 9Berindei, căci lungul șir de activități și succese ar putea lăsa în umbră tocmai ce este maiprețios, omul.

Câteva gânduri despre Mihnea Berindei ale omului de mare subtilitate care este IonVianu, psihiatru și personalitate culturală: „Avea întotdeauna soluțiile cele mai bune,era neprecupețit în entuziasmul lui, sacrificându-și chiar și meseria și odihna pentrucauza românească. Era un om extrem de nobil, de generos, un prieten adevărat și un omextraordinar de modest, care cred că a făcut politică așa cum trebuie să facă toată lumea,adică în slujba unei cauze și fără nici un fel de gând de mărire sau de putere. Absolut unpatriot adevărat! […] a fost un om de acțiune și de cultură, un om de bine, și plâng cât sepoate de tare dispariția lui prematură”. Un gând-concluzie: „A fost un om de onoare, unom care nu a căutat interesul și, din păcate, astfel de oameni sunt vulnerabili. Sunt convinscă ceea ce va domina va fi amintirea bună pe care o lasă”!

Rodica Palade a scris despre „imensa și atât de fireasca lui discreție” și în continuareaei, „la fel de imensa și la fel de fireasca generozitate. Dacă mai amintesc și de energialui încăpățânată (era Berbec!) și de ușurința de a înnoda relații în cele mai variate mediiomenești ne-am putea explica măcar în parte vestita lui eficacitate de care au beneficiat/profitat toți cei care i-am fost prieteni, dar și mulți, foarte mulți care îl căutau și cultivauchiar pentru asta. Nu a fost român din Franța sau din România care să-i ceară ceva, de lamedicamente, viză, cameră de locuit într-un sejur la Paris, până la întâlniri cu persoaneinfluente, recomandări de burse etc., pe care Mihnea să nu-l fi ajutat. Părea că știe mereuce e de făcut și cu cine”. Un instantaneu: „Am aflat de la Paul Goma cum Mihnea l-a târâtefectiv pe jurnalistul Bernard Poulet, înainte de a ajunge la spital, să susțină o conferințăde presă, deși acesta, prins și stâlcit în bătaie de securiști într-o asemenea expediție, abiase mai ținea pe picioare”.

Istoricul Dorin Dobrincu alături de care a lucrat în ultimii ani a scris despre „osmanistulîntre contemporaneiști” atenționându-ne (oare, să nu credem altminteri?) că „nu era doarun excepțional istoric. A fost și un om generos, afectuos, principial, corect și loial, unulcum puțini am cunoscut. L-am apreciat enorm pentru toate acestea și pentru multe altele.Când scriu aceste rânduri mă gândesc că nu i-am spus-o niciodată direct. Cred însă că îșidădea seama prea bine de considerația mea – dar și a altora – pentru el”.

Mărturiile unui alt prieten și coleg al editării documentelor CC ale PCR, ArmandGoșu: „A revenit în România după aproape 20 de ani, implicându-se cu la fel de multentuziasm, generozitate și dăruire în consolidarea societății civile, în sprijinirea noilorpartide politice, reformarea instituțiilor publice, descentralizarea administrativă. A fostpentru mulți ani o veritabilă curea de transmisie între instituțiile din București și cele de laParis. Eficient, discret, a oferit mult multora, mai apropiați sau cel mai adesea necunoscuți,și n-a cerut nimic pentru sine”.

Scriitorul Liviu Antonesei: „Ce pot adăuga? Că a fost cel mai generos om pe carel-am întîlnit vreodată, că în cumplita toamnă a anului 1989 s-a preocupat de soarta mea,punînd la cale un sistem de protecție de care aveam să aflu mult mai tîrziu, dar care a fosteficient… Mă gîndesc de pildă la sutele de ilustrate, pe care poșta avea să mi le înmînezedupă 22 decembrie, dar pe care băieții le vedeau, care își manifestau sprijinul”.

La dispariția istoricului, criticul de teatru Mircea Morariu relua pe blogul său un material dintr-un volum al lui Mihnea Berindei „în semn de omagiu adus celui al căruisacrificiu nu a fost niciodată nici suficient cunoscut, nici apreciat, nici omagiat aşa cums-ar fi cuvenit”.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi adaugă Chișinăul (mai putea fi numităTirana) în aria intereselor lui Mihnea: „Nu s-a scos niciodată în evidență: avea ceva demandarin, de ins al penumbrei voite. Era așa temperamental, dar și din rațiuni tactice,știind prea bine că evoluează într-un câmp minat de Securitatea comunistă. Pasiunea luipentru democrație și patriotismul său adevărat l-au făcut să acționeze pentru o societatedeschisă atât la București, cât și la Chișinău”.

Baconschi despre Mihnea-al-ultimelor-luni: „În ultimii ani, retras într-un micapartament venețian, istoricul s-a luptat cu o maladie gravă, pe care a trăit-o cu stoicism șiuimitoare bună dispoziție laborioasă. La ultima noastră întâlnire, acest iubitor de covoareanatoliene și de single malt mi s-a înfățișat ca o emblemă a vechiului rafinament bizantin.A demonstrat că știe să iasă din scena lumească, fatalmente trecătoare, cu magnanimitateși înțelepciune”.

Specialul prieten al lui Mihnea Berindei, Kanji Tsushima, fost ambasador al Japonieila București, i-a închinat în revista 22 un haiku japonez fără limite de silabe și grupe:„Pentru mine s-a stins marea lumină care mă reflecta și mă condiționa să trăiesc. S-astins oare lumina care a reușit să aducă viață și conștiință civică în societatea româneascăpostdecembristă? Când am vorbit ultima oară cu el, pe 2 iunie, își exprima speranța înviitorul României. Fără prietenia cu Mihnea Berindei n-ar fi existat eul meu românesc,actuala mea existență”. Pentru a explica titlul dat textului său: „Mihnea Berindei a fostun om mare de trestie”, Kanji Tsushima avea să detalieze: a fost „totdeauna flexibil, darferm”. Și-a amintit și de întrebarea: „Kanji, tu de ce te-ai împrietenit cu Mihnea?“. Și derăspuns: „Pentru că el nu mi-a cerut nimic“.

Închei aceste evocări cu rândurile unui fost exilat și admirator consecvent al luiMihnea Berindei, Adrian Niculescu, el însuși istoric. A trimis la presă știrea disparițieilui Berindei (pe care l-a numit „omul ne-pereche) cu un patos care avea să marchezeprezentările ulterioare: „A plecat dintre noi, nedrept şi prematur, Mihnea Berindei,istoric, turcolog, dar mai ales, cel mai bun, cel mai penetrant şi mai eficace om al exiluluiromânesc. Personalitate recunoscută a stângii democratice anticomuniste, sufletul Ligiipentru Apărarea Drepturilor Omului în România, de la Paris, Mihnea Berindei a fost omare conştiinţă românească, o torţă vie care, din 1970, a ars pentru libertatea ţării noastre”.

***

Evocările vorbesc despre o personalitate excepțională dedicată drepturilor omuluicare onorează revista prin chiar premiul pe care aceasta i-l acordă. Pentru apropiații NoiiReviste de Drepturile Omului care l-au cunoscut, evocările dau viață amintirilor despre unom minunat, omul ne-pereche Mihnea Berindei.

NRDO

[1] Premiul Noii Reviste de Drepturile Omului „pentru realizări excepţionale în promovarea libertății și demnităţiifiinţei umane” este însoţit de o diplomă, de o sculptură realizată de artistul plastic Radu Fulga şi de o contribuţieîn bani, sponsorizată și în acest an de Andreea şi Radu Mareş, prin intermediul firmei SC Plastics Bavaria.Doamna Catherine Barthel, soția lui Mihnea Berindei, a dorit să doneze suma de bani Societății Timișoarapentru meritele acestei organizații în tratarea trecutului comunist.

[2] O excelentă sinteză asupra activității științifice a lui Mihnea Berindei (dar și a vieții sale publice) a fost publicatăde colaboratorul și prietenul său Dorin Dobrincu – vezi articolul „De la Paris și Veneția la Iași: biblioteca șiarhiva Mihnea Berindei”, Arhiva Moldaviae, Vol. IX, 2017, pp. 493-509.

[3] A terminat École Pratique des Hautes Études în anul 1972 și va continua cercetările de osmanistică la Institutdes Sciences Sociales du Politique, Centre National de Recherche Scientifique.