NRDO

Corneliu-Liviu Popescu, Reincriminarea pe cale jurisprudenţială constituţională a insultei şi calomniei

            Prin declararea ca neconstituţională a legii de dezincriminare a insultei şi calomniei, pentru motive de fond, Curtea Constituţională a impus existenţa în legislaţia penală română a acestor infracţiuni. Soluţia instanţei de contencios constituţional contravine Constituţiei României şi înseşi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ea neavând nici sprijin în dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului ori în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Gabriel Andreescu, „Logica” unei decizii inexistente juridic  

            Analiza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007 arată că dezincriminarea insultei şi calomniei, care a făcut obiectul Deciziei, nu pune o problemă de neconstituţionalitate – căci este constituţională -, ci una de rezonabilitate. În „demonstraţia” sa, Curtea Constituţională foloseşte premise a căror asumare ar duce la consecinţe radicale. Astfel, ideea că daunele morale nu oferă protecţie juridică ar impune ca absolut orice încălcare a drepturilor fundamentale să îşi găsească o sancţiune corelativă în Codul penal. Dar nu doar premisele Curţii Constituţionale sunt discutabile. Cel mai problematic rămâne faptul  că înseşi inferenţele Curţii nu respectă rgulile logice. În cosnecinţă, Decizia din 18 ianuarie 2007 este pur şi simplu inexistentă.

Aurora Martin, Violări ale drepturilor femeii în timpul confliectelor armate

The systematic raping of women and girls has become part and parcel of wartime politics. It betrays, on the one hand, a contempt towards women which remains latent in the conscience of many societies; and, on the other hand, a psychological strategy which mounts an assault against the adversary aimed at leaving the latter permanently demoralized by undoing the moral mechanisms that define the masculine and the national identity. The study discusses the dimensions of the phenomenon in question and the extent to which armed conflicts exacerbate gender stereotypes and impact the rights of women.

Alina Gentimir, Genocidul, infracţiune cu caracter internaţional

Firstly subcategory of crime against humanity to the beginning, and in 1946 acquiring autonomous status and contents, genocide is considered the intentional killing, destruction, or extermination of groups or members of a group as such. It was specified firstly in Convention on the Prevention and Punishment of the Crime of Genocide in 1948, after the term was coined by polish lawyer Raphael Lemkin using the Greek genos, for race, and Latin caedere, for killing.

The actus reus of genocide has various forms: killing, causing serious bodily or mental harm, deliberately inflicting on the group conditions of life calculated to bring about it physical destruction in whole or in part, imposing measures intended to prevent birth within the group, forcibly transferring children of the group to another group.

The mens rea of genocide is the intent to destroy, in whole or in part, a group which must have a permenent and stable character. This special intent, which distinguishes the genocide from the other crimes is the specific intention, is required as a constitutive element of the crime, demanding that the perpetrator clearly seeks to produce the act charged.