NRDO

Corneliu-Liviu Popescu, Uzurparea de putere comisă de Curtea Constituţională în cazul cenzurii dispoziţiilor legale privind deconspirarea poliţiei politice comuniste

            Prin Decizia nr. 51/2008, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională în întregime Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste. În esenţă, decizia de neconstituţionalitate afirmă că legea instituie o răspundere juridică şi interdicţia de a ocupa anumite funcţii, iar organul competent specializat este o instanţă extraordinară. În realitate, legea este o simplă lege de adevăr, iar nu una de lustraţie, iar soluţiile organului competent pot fi atacate la instanţele judecătoreşti. În plus, Constituţia consacră expres idealurile Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, care au presupus desfiinţarea Securităţii comuniste. Decizia instanţei constituţionale este neconstituţională, fiind expresia unei uzurpări de putere.

Bianca Selejan-Guţan, „Jurisdicţia” statelor în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg – o noţiune cu geometrie variabilă?

Articolul pune în discuţie unele aspecte privind cea mai importantă şi în acelaşi timp controversată chestiune cu privire la articolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului: noţiunea de „jurisdicţie” a statelor, noţiune determinantă pentru stabilirea aplicabilităţii Convenţiei persoanelor care sesizează Curtea europeană. Pornind de la câteva repere jurisprudenţiale recente, articolul analizează critic poziţia Curţii europene faţă de aplicarea extrateritorială a Convenţiei, interpretarea diferită a noţiunii de „control global şi efectiv” asupra teritoriului şi reacţiile doctrinare faţă de raţionamentele şi hotărârile Curţii. „Geometria variabilă” a noţiunii de „jurisdicţie”, aşa cum transpare până acum din jurisprudenţa Curţii, transformă la rândul ei ideea de „spaţiu juridic european” / espace juridique européen într-o noţiune relativă, influenţată de factori de politică internaţională.

Oana Chiriţă, Obligaţia de informare – un pas spre renunţarea la sensul tradiţional al profesiei de avocat?

Articolul reprezintă un comentariu critic al hotărârii CJCE din 26 iunie 2007 în cauza C-305/05 vizând modul în care obligaţia de informare impusă avocaţilor potrivit Directivei 2001/97/CE a Parlamentului European şi a Consiliului se conciliază cu garanţiile dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.  Articolul tratează în ce măsură articolul 6 din Convenţie este aplicabil în cazul impunerii în sarcina avocaţilor a obligaţiei de informare atât în cazul în care există o acuzaţie în materie penală, aşa cum această este înţeleasă în sensul Convenţiei, cât şi în cazul în care o acuzaţie oficială nu a fost încă formulată în contra clientului. După stabilirea aplicabilităţii articolului 6, se analizează exigenţele pe care acesta le presupune şi care ar putea ridica probleme serioase în cazul impunerii unei obligaţii de informare în sarcina avocaţilor: dreptul la apărare al clientului care participă la o tranzacţie financiară ce ar putea indica o faptă de spălare de bani, pe de o parte, iar pe de altă parte dreptul la tăcere al avocatului care este chestionat de către autorităţi în legătură cu posibila spălare de bani pe care clientul său o săvârşeşte.

Concluzia studiului este că impunerea obligaţiei de informare în sarcina avocaţilor nu reprezintă un instrument adecvat de prevenire a spălării de bani întrucât ea nu este conformă prevederilor Convenţiei.

            Gabriel Andreescu, Cazul Tanacu: necesitatea amendării legii penale cu privire la tortură, tratamente inumane sau degradante

Studiul analizează atitudinea opiniei publice faţă de moartea tinerei Irina Cornici în urma practicilor neomenoase la care aceasta a fost supusă la mănăstirea Sfânta Treime din satul Tanacu în timpul unei proceduri de exorcizare, (ne) funcţionarea sistemului de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi mintale în cazul de la Tanacu şi natura acuzaţiilor sub care au fost inculpate persoanele responsabile. Studiul argumentează că „exorcizarea”, practică curentă în mănăstiri şi în biserici, ar trebui supusă unei monitorizări severe şi competente din partea statului. Este subliniată, de asemenea, necesitatea amendării Codului penal astfel ca metodele brutale la care sunt supuse persoanele cu dizabilităţi mintale în cadrul acestor ritualuri religioase să fie calificate ca infracţiuni de tipul tratamentor degradante, relelor tratamente ori torturii.