NRDO

Cristina Andreescu, “Bărbaţii lipsă”: posibile cauze culturale ale mortalităţii ridicate a băieţilor şi bărbaţilor

Rezumat : Ratele ridicate ale mortalităţii fetelor (relativ la băieţi) din unele ţări asiatice (China şi India în particular) au fost deseori discutate; aceste diferenţe rezultă în milioane de “femei lipsă”, pentru a folosi termenul introdus de Amartya Sen, şi sunt cu siguranţă un motiv de îngrijorare. Interesul este însă mult mai redus pentru ratele foarte ridicate ale mortalităţii băieţilor (relativ la fete) în ţările dezvoltate. Mai mult, dezavantajul masculin în privinţa mortalităţii creşte cu înaintarea în vârstă. Este de presupus că lipsa de interes în mortalitatea ridicată a bărbaţilor este rezultatul unei asumpţii implicite privind cauzele mai curând biologice ale diferenţelor de gen. În acest articol voi încerca să arăt că probabil cultura contribuie şi ea la apariţia acestor diferenţe.În continuare voi discuta diferenţele de gen în ratele mortalităţii pentru copiii sub 5 ani, adulţii între 18 şi 60 de ani, şi vârstnicii de peste 65 de ani şi ce pot indica acestea privind influenţa genului. Pentru fiecare grup de vârstă voi face o trecere în revistă a literaturii ştiinţifice care susţine importanţa unei anumite cauze culturale pentru apariţia unei diferenţe de gen în mortalitate. Astfel, în cazul copiilor sub 5 ani, voi discuta existenţa unor diferenţe în activitatea parentală, şi în particular în alăptare, şi corelaţia dintre mortalitate şi activitatea parentală (şi alăptare); voi discuta diferenţele de gen în interacţiunea adulţilor cu sistemul medical şi corelaţia cu morbiditatea şi mortalitatea; şi voi discuta diferenţele de gen în reţele sociale ale persoanelor în vârstă şi corelaţia între calitatea reţelelor sociale şi speranţa de viaţă. În final, voi face câteva mici sugestii privind modul în care politicile publice ar putea lua în considerare aceste diferenţe de gen.    Cred că aceste rezultate demonstrează că bărbaţii, în ciuda poziţiei lor dominante în societate, reprezintă un grup vulnerabil din punct de vedere al politicilor din sănătate. De aceea aceste rezultate sunt relevante pentru politicile publice şi ar trebui să conducă la crearea unor politici mai adaptate nevoilor diferite ale bărbaţilor.

Cuvinte-cheie: gen, mortalitate, politici din sănătate, cauze culturale, bărbaţi lipsă, alăptare, reţele sociale, speranţa de viaţă

Elena Lazăr, Impactul rezoluţiilor Consiliului de Securitate asupra jurisprudenţei CEDO

Rezumat : Acest articol discută relaţia dintre rezoluţiile Consiliului de Securitate şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în special în privinţa jurisprudenţei Curţii Europene. Am încercat să răspundem următoarei întrebări: au întâietate obligaţiile impuse de Naţiunile unite prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate sau obligaţiile privind drepturile omului care decurg din deciziile CEDO? Pentru a răspunde, am făcut o mică incursiune în jurisprudenţa CEDO, care arată că are loc o evoluţia din acest punct de vedere.

Cuvinte-cheie: drepturile omului, Consiliul de Securitate, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, rezoluţie, teoria protecţiei echivalente

Rita Popescu, Aportul activităţii Înaltului Comisar privind Minorităţile Naţionale al OSCE în armonizarea relaţiilor interetnice din România

Rezumat : Pentru început articolul rezumă motivele creării instituţiei Înaltului Comisar privind Minorităţile Naţionale al OSCE (ÎCMN), responsabilităţile ÎCMN, conceptele de „alertă rapidă” şi „acţiune timpurie”, şi recomandările ÎCMN în timpul vizitelor sale în România. Partea principală a cercetării se concentrează pe activitatea ÎCMN în România între 1993 şi 2001, perioada cea mai relevantă din punctul de vedere al evoluţiei relaţiilor interetnice, care coincide cu mandatul lui Max van der Stoel. Studiul vizitelor şi activităţii sale s-a confruntat cu o raritate a surselor de informaţii datorată preferinţei sale pentru o „diplomaţie tăcută”. O parte a cercetării a constat în urmărirea prezentării vizitelor ÎCMN în cele şase ziare naţionale principale pentru întreaga perioadă investigată. Am evaluat, în măsura în care a fost posibil, contribuţia ÎCMN la îmbunătăţirea relaţiilor interetnice din România. Am subliniat contribuţia personală a lui Max van der Stoel în definirea rolului ÎCMN, dat fiind că în timpul mandatului său practica instituţională nu era guvernată de reguli sau linii directoare oficiale. Am arătat că activitatea de pionierat a primului Înalt Comisar a inclus multă adaptare la situaţia de la faţa locului şi la caracteristicile tensiunilor interetnice de interes. Succesul ÎCMN a demonstrat utilitatea strategiei „diplomaţiei discrete plus.

Cuvinte-cheie: Înaltul Comisar privind Minorităţile Naţionale, OSCE, Max van der Stoel, România, „alertă rapidă” şi „acţiune timpurie”, diplomaţie tăcută