NRDO

Aurora Ciucă,Tratatul de la Lisabona. Puncte de reformă şi aspecte  privind drepturile omului

Studiul trece în revistă reformele instituţionale aduse de tratatul de la Lisabona, noul sistem al „dublei majorităţi calificate”, comunitarizarea Justiţiei şi Afacerilor Interne, puterile sporite Parlamentului European, pentru a se opri la evoluţia privitoare la drepturile omului. Conform art. 6 din Tratatul Uniunii Europene, Carta drepturilor fundamentale va face parte din dreptul comunitar „originar”. Dacă înţelesul şi domeniul de aplicare al drepturilor, inclusiv restrângerile admise, sunt identice în Cartă şi în Convenţia europeană a drepturilor omului, în schimb, sub aspectul drepturilor sociale, Carta este mai puţin elaborată decât Carta socială europeană. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va duce la aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană a drepturilor omului. Sunt evaluate, în acest sens, posibilele consecinţe asupra protecţiei  drepturilor omului post aderare: sub aspectul celerităţii, inevitabilă întârziere; evoluţia raportului dintre dreptul intern şi cel comunitar; natura criteriilor ce vor fi impuse statelor în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Cuvinte cheie: Tratatul de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale, principiile Tratatului Uniunii Europene, puncte de reformă, dubla majoritate calificată, garanţii jurisdicţionale

Bogdana Petrica, Clauzele  “Drepturile Omului” în acordurile externe ale Comunităţii Europene  

Articolul analizează conţinutul unor clauze referitoare la drepturile omului în acordurile externe ale CE, o tehnică destul de recentă care a fost pentru prima dată aplicată în politica sa de dezvoltare. Conform Deciziei Consiliului de Miniştri din 11 mai 1992, introducerea unor dispoziţii privind drepturile omului şi principiile economiei de piaţă, va fi regula pentru toate acordurile de cooperare sau de asociere încheiate între Comunităţile Europene şi statele membre sau partenere ale CSCE. Toate acordurile de parteneriat şi cooperare negociate şi semnate ulterior conţin cel puţin o clauză de condiţionalitate politică. Acelaşi sistem de clauze a fost utilizat în trei tipuri de acorduri, acordurile europene cu statele din Europa Centrală şi de Est, acordurile de asociere şi stabilizare cu ţările din Balcanii de Vest şi acordurile de parteneriat şi cooperare cu noile state independente din fosta Uniune Sovietică. Aceste acorduri conţin clauze drepturi ale omului de mai multe tipuri: clauza elemente esenţiale, clauza baltică, clauza bulgară, completate uneori cu declaraţii interpretative.

Cuvinte cheie: acorduri externe, acorduri de asociere, state terţe, parteneriat, cooperare, clauzele drepturilor omului, clauzele de condiţionalitate, declaraţie comună

Horaţiu Alexandru Rusu, Perspectivele relaţiei dintre dreptul comunitar şi CEDO ca urmare a hotărârii Curţii EDO în cauza Bosphorus

Evoluţia paralelă a sistemului de protecţie a drepturilor omului existent la nivelul Consiliului Europei şi a ordinii juridice a Uniunii Europene a constituit o adevărată provocare ori de câte ori s-a ivit problema asigurării protecţiei valorilor fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost chemată în mod repetat să exercite un control asupra actelor de drept comunitar sau al actelor de implementare a dreptului comunitar la nivel naţional. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a fost nevoită să definească limitele în care va exercita un astfel de control şi dacă doreşte să îşi asume o poziţie supraordonată ordinii juridice comunitare în garantarea drepturilor fundamentale recunoscute prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Atitudinea Curţii EDO a evoluat de-a lungul timpului de la a-şi declina competenţa de a analiza actele statelor membre adoptate ca urmare a obligaţiilor comunitare, la stabilirea limitelor realizării unui astfel de control.

Acest articol explorează evoluţia jurisprudenţei Curţii EDO în stabilirea relaţiei dintre dreptul comunitar şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Studiul se axează pe analiza  „doctrinei Bosphorus”, care oferă limitele în care Curtea EDO va exercita controlul actelor izvorâte din obligaţii comunitare, şi încearcă să distingă câteva direcţii ale evoluţiei protecţiei drepturilor omului la nivel european. 

Cuvinte cheie: Convenţia europeană a drepturilor omului, Curtea de la Luxemburg, jurisdicţia statelor, doctrina protecţiei echivalente, legislaţia comunitară, actelor comunitare

Dezideriu Gergely, Standarde europene privind sarcina probei în cazurile de discriminare şi transpunerea în dreptul intern ca excepţie a principiului de drept comun “affirmanti incumbit probatio”

Prezentul articol explorează conceptul de standard al probei în domeniul drepturilor omului şi în special principiul inversării sarcinii probei la nivel european în materia nediscriminării. Abordările juriprudenţiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi  Curţii Europene de Justiţie privind sarcina probei sunt analizate din perspectiva probei „dincolo de un dubiu rezonabil” şi al „echilibrului de probabilităţi”. 

Principiul de drept comun “affirmanti incumbit probatio” este expus in comparaţie cu interpretarea şi aplicarea practică a principiului inversării sarcinii probei în cazurile de discriminare la nivel european. Subsecvent, este abordată problematica transpunerii în legislaţia românească a standardului sarcinii probei şi cauze din jurisprudenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în special cazuri administrate de autorul prezentului articol şi hotărârile redactate de acesta.

            Cuvinte cheie: discriminare, hărţuire, standarde probatorii, dubiu rezonabil, echilibrul probabilităţilor, aplicant, victimă, inversarea sarcinii probei, Marea Cameră

Valentin Constantin, Cum a produs Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un eveniment judiciar

La data de 4 iunie 2008, în cazul C.S. Voinţa c. Guvernul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o decizie "istorică". Înalta Curte a declarat inaplicabil un text legislativ intern deoarece l-a considerat contrar art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, din
perspectiva jurisprudenţei celor două curţi, de la Strasbourg şi Luxemburg. Decizia este istorică datorită faptului că Înalta Curte a transgresat doua decizii ale Curţii Constituţionale a României, care declarase, luând în considerare toate motivele pe care s-a bazat cea mai înaltă instanţă judiciară că norma internă vizată nu este contrară normelor europene invocate. Aceasta decizie ridică însă două categorii distincte de probleme. O primă categorie o reprezintă chestiunile intrinseci, adică fiabilitatea motivelor care au condus Înalta Curte la stabilirea contradicţiei dintre norma internă şi normele europene. Iar a doua categorie de probleme se referă la raporturile de sistem. Pe de o parte, la raporturile dintre sistemul românesc de protecţie a drepturilor fundamentale şi sistemul european şi, pe de altă parte, la raportul dintre competenţele Curţii Constituţionale în materie şi competenţele tribunalelor de drept comun.

            Cuvinte cheie: normă internă, normă europeană, Convenţia europeană a drepturilor omului, Carta drepturilor fundamentale, competenţele Curţii Constituţionale