NRDO

Rezumate

Iuliu Crăcană, Despre ministerele „de forță” și interpretarea legii. Cazul „informații clasificate” din Fondul Arhivistic Național

Rezumat: Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate adoptată în vederea iminentei integrări în NATO și a aderării la Uniunea Europeană, justificată de necesitatea și obligația armonizării legislației naționale cu standardele acestora, a prevăzut încă din primele articole (art. 3) că „Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau al ignorării Constituției, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi și răspândi informații”. 

Legea a fost urmată de H.G. nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România care ignoră articolul amintit, și a permis, pe de o parte, resecretizarea unor documente anterioare evenimentelor din anul 1989 care se aflau în circuitul public, iar, pe de altă parte, distrugerea unor alte documente care ar fi trebuit să intre în circuitul științific. Organele Ministerului Afacerilor Interne au acordat întâietate actului normativ inferior, extinzând abuziv normele NATO asupra tuturor documentelor cu caracter istoric aflate în depozitele Arhivelor Naționale. Studiul analizează încălcarea de către Ministerul Afacerilor Interne a principiului codificat prin Legea 24/2000, în raport cu ansamblul actelor normative invocat mai sus.

Cuvinte cheie: ierarhia actelor normative, documente cu caracter istoric, Cătălin Botoșineanu, Arhivele Naționale ale României, Ministerul Afacerilor Interne

Csaba Zoltán Novák, Introducere. Nicolae Ceaușescu față în față cu oamenii de ştiinţă şi cultură maghiari (27 iunie 1968)

Rezumat: O acțiune de recâștigare a încrederii maghiarilor a fost organizarea unei întâlniri între conducerea partidului, la cel mai înalt nivel, și intelectualii maghiari. La inițiativa liderilor PCR, în data de 28 iunie 1968 cei mai influenți formatori de opinie maghiari (peste 50 scriitori, poeți, redactori, artiști, cadre didactice) au fost invitați la București să participe la evenimentul organizat după tiparul deja consacrat al întâlnirilor anterioare. Deși organizarea unei astfel de întâlniri era o posibilitate teoretică destul de probabilă în epocă, intelectualii invitați au fost, totuși, luați prin surprindere, mai ales din cauza faptului că au fost anunțați doar cu câteva zile înainte.  Situația dată nu prea lăsa loc pentru elaborarea unor tactici sau a unor platforme comune (poate doar discuții scurte între anumite persoane), însă participanții cunoșteau prea bine cele mai stringente probleme ale maghiarilor din România, după cum aveau să dovedească și intervențiile lor la întâlnirea cu pricina. La consfătuirea organizată la sediul CC al PCR au participat câteva figuri importante din partid (Nicolae Ceauşescu, Paul Niculescu Mizil, Leonte Răutu, Mihály Gere, János Fazekas) și reprezentanți ai elitei intelectuale a maghiarilor din București (Géza Domokos, János Szász, Pál Bodor) și din centrele culturale mai importante din Transilvania: Cluj-Napoca (Ernő Gáll, János Demeter, Lajos Jordáky, Lajos Kántor, István Nagy, Gyula Csehi, Sándor Fodor, Sándor Kányádi, Elemér Jancsó), Târgu Mureș (Győző Hajdu, Zsolt Gálfalvi, András Sütő), Timișoara (Ernő Sisak) etc. Au luat cuvântul douăzeci și șase de persoane. Teoretic, toți invitații aveau dreptul să ia cuvântul, iar timpul alocat unei intervenții nu a fost stabilit. Se făcea doar apel la sinteză și la scurtarea, pe cât posibil, a intervenției odată cu trecerea timpului. Nu au existat înțelegeri prealabile, însă discuțiile arată clar problemele care trebuiau soluționate de urgență, în viziunea maghiarilor. 

Cuvinte cheie: conferința din 1968, intelectuali maghiari, centre culturale maghiare, CC al PCR, Nicolae Ceaușescu, Transilvania